Uneltele zugravului

Uneltele de zugrăvit trebuie să fie perfect curate, de aceea necesită o îngrijire deosebită. După utilizare, pensulele înguste şi late, periile etc. trebuie să fie curăţate de vopsea, apoi frecate cu diluant şi clătite cu apă curată. Lăsaţi-le să se usuce suspendate în aer liber pentru a evita deformarea lor.

1. TAVĂ PENTRU VOPSEA. Recipient cu diverse forme (rotund, rectangular etc.), destinat păstrării vopselei proaspăt diluate sau amestecate. Asiguraţi-vă că aveţi un grătar sau o suprafaţă cu reliefuri pe care să deplasaţi ruloul, pentru a repartiza în mod egal vopseaua.
2. TRAFALET. Alegeţi un trafalet uşor cu rolă amovibilă, lată de 16-18 cm. Evitaţi modelele mari care vor fi prea grele după ce vor fi încărcate cu vopsea. Evitaţi de asemenea trafaletele cu rezervor care conţin câţiva decilitri de vopsea în interiorul rolei şi devin greu de ţinut cu braţul întins. Nu ezitaţi, în schimb, să vă dotaţi trafaletul cu un mâner
telescopic pentru a vărui sau vopsi podelele fără să vă aplecaţi.
3. ROLE. Au diferite texturi în funcţie de suport sau vopsea: burete de plastic pentru lucrări curente, blană de oaie pentru vopsele acrilice, mohair pentru lăcuire etc. (pe ambalaj sunt trecute instrucţiunile pentru utilizare). Pentru unele texturi există versiuni antipicurare. Veţi găsi de asemenea role din burete ondulat, pentru vopsirea acoperişurilor din tablă sau plastic ondulat, role din cauciuc reliefat pentru tencuirea cu motive în relief, din bumbac creponat pentru zugrăvelile cu efect decorativ etc.
4. TRAFALET CU MÂNER LUNG. Echipat cu rolă amovibilă de diametru mic (30 mm), este dotat cu un mâner lung (40 cm) care permite accesul în locurile cele mai dificile, de exemplu înapoia caloriferelor sau a unor montanţi laterali.
5. PENSULE ROTUNDE. Alegeţi pensule rotunde cu peri de porc fixaţi prin inele metalice inoxidabile, care le garantează longevitatea. Două-trei pensule de diametre diferite vă permit efectuarea lucrărilor curente. La modelele recente nu mai este necesar să înmuiaţi pensulele în apă fierbinte înaintea primei folosiri.
6. PENSULE PENTRU CONTUR. Pensule conice numite şi pensule-deget, ai căror peri sunt lipiţi, conferindu-le un aspect conic. Pensulele pentru contur se utilizează la vopsirea baghetelor, ciubucelor şi părţilor înguste, de exemplu tocurile ferestrelor. încărcaţi pensuta de vopsea numai până la jumătatea perilor. Vopsiţi răsucind uşor pensula.
7. PENSULE LATE. Perii plate cu peri de porc, destinate aplicării lacului, care facilitează obţinerea de suprafeţe
netede. La modelele mai recente, perii sunt din fibre de nailon sau din alte materiale sintetice cu diverse utilizări.
8. PENSULE PENTRU RADIATOARE. Pensule plate cu mâner lung, utilizate pentru vopsirea elementelor caloriferelor de tip vechi. Există două tipuri:
- pensula îndoită la nivelul inelului metalic;
- pensula cu mânerul îndoit, care permite vopsirea pe partea plată sau pe cant, în funcţie de distanţa dintre elementele caloriferului.
9. PENSULE PENTRU DECORĂRI. Pensule plate şi foarte late destinate aplicării lacului sau vitrifianţilor. Cel mai frecvent veţi găsi pensule cu lăţimi de la 80 la 200 mm, dar există şi modele mai mari, fără mâner, folosite la acoperirea parchetelor cu substanţe de protecţie de tip palux. Nu le confundaţi cu periile pentru tapet, deoarece perii lor nu au
aceeaşi calitate.
10. PENSULĂ SPECIALĂ PENTRU GRUND. Pensulă mare plată şi groasă, utilizată îndeosebi la aplicarea produselor cu fluiditate mare. Ameliorarea este obţinută graţie perilor sintetici ale căror extremităţi dublu despicate reţin mai bine fluidele. Astfel aplicarea grundului este simplificată şi randamentul îmbunătăţit.
11. MĂNUŞĂ PENTRU VOPSIT. Mănuşa din blană de oaie este utilizată pentru obţinerea unor efecte decorative, de exemplu aspectul de ştersătură sau sifonare. Poate fi utilizată şi la vopsirea ţevilor: este suficient să introduceţi mâna în mănuşa impregnată cu vopsea şi să strângeţi ţeava. Nu introduceţi mănuşa direct în tava pentru vopsea deoarece se poate „încleia". Folosind o pensulă, întinderi produsul pe blana de oaie, pentru ca toată suprafaţa să fie impregnată în mod egal. Este recomandabil ca sub această mănuşă specială să purtaţi mănuşi de plastic.

Buget: 0Lei


Daca ai vazut ceva pe site-ul nostru care ti-a placut contacteaza-ne si solicita-ne detalii referitoare la costuri si servicii de livrare si instalare.